Comisarul European pe Afaceri Interne, Johansson în vizită la Chișinău

Comisarul UE pentru afaceri interne, Ylva Johansson, va efectua o vizită de lucru la Chișinău, mâine 12 mai.

Înaltul demnitar european va avea întrevederi cu președintele Maia Sandu, premierul Natalia Gavriliță și cu omologul său pe afaceri interne, ministrul de interne Ana Revenco.

În cadrul întrevederii cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne, va fi pusă în discuție operaționalizarea mandatului Agenției FRONTEX și EUBAM. Datorită intervenției Comisarului European Ylva Johansson, Acordul de cooperare dintre Republica Moldova și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) a fost semnat și pus în aplicare în tip record, la mijlocul lunii martie a.c. Încheierea acestui Acord de cooperare a determinat sporirea rezilienței în apărarea frontierei de stat, asigurată de personalul sistemului afacerilor interne al Republicii Moldova.

Comisarul Johansson va fi informat de conducerea MAI în legătură cu riscurile de securitate pe frontierele cu Ucraina și amenințările hibride, cât și cele cu privire la criminalitatea trasnfrontalieră, inclusiv în domeniul traficului de arme, al traficului de persoane, mai ales cu copii, droguri și substanțe supuse autorizării, inclusiv din categoria chimică și nucleară.

Totodată, după întrevedere, comisarul european împreună cu ministrul afacerilor interne vor vizita punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni și vor discuta cu ofițerii FRONTEX aflați în misiune în Republica Moldova.

La finalul vizitei în teritoriu, va avea loc briefingul de presă a celor doi demnitari în PTF Leușeni, începând cu ora 15:20. În cadrul acestei intervenții, reprezentanții mass-media vor avea posibilitatea să adreseze întrebări celor doi oficiali.