Reuniunea Hub-ului UE pentru securitate internă și management al frontierelor la Chișinău

Astăzi, 20 octombrie, are loc cea de-a 3 reuniune a Hub-ului UE pentru securitate internă și managementul frontierelor al Republicii Moldova, organizată de Ministerul Afacerilor Interne și Uniunea Europeană.

La eveniment participă Ana Revenco (Ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova), Jānis Mažeiks (Șeful Delegaţiei UE în Republica Moldova), Diane Schmitt (Coordonatorul UE anti trafic) precum și reprezentanți ai autorităților RM, agențiilor europene (FRONTEX, EUROPOL, EUBAM) și statelor membre UE.

Evenimentul va fi împărțit în două sesiuni, și anume: combaterea traficului de ființe umane (TFU) și migrația ilegală și traficul ilegal de migranți.

Reprezentanții afacerilor interne din Europa și Republica Moldova, vor discuta despre tabloul infracțional caracteristic TFU, implicarea Moldovei în Planul de acțiune operațional al Platformei multidisciplinare europeană împotriva amenințărilor penale (EMPACT), oportunități de susținere din partea UE, precum și despre indicatori și produse analitice comune.

„Timp de peste 6 luni, evaluările noastre de risc, care afirmau că trăim cu toții o schimbare de paradigmă de securitate, au fost diseminate către UE și alți parteneri. Sunt sigură că dacă acordăm prioritate și îmbunătățim cooperarea, vom putea asigura siguranța cetățenilor noștri, atât din Republica Moldova, cât și din Europa. Crima organizată gravă nu este văzută de publicul larg ca fiind semnalată, iar victimele nu sună la poliție pentru a se plânge. Acestea sunt crimele pe care noi trebuie să le identificăm și să le investigăm. Pentru descoperirea acestor crime, trebuie să dezvoltăm abordări proactive”, a menționat Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco.

„Suntem într-un moment important istoric, trebuie să luăm aminte că într-adevăr Republica Moldova a primit statut de țară candidat de aderare la UE în luna iunie și acest lucru de asemenea își pune amprenta pe activitățile noastre aici. Traficul de persoane rămâne a fi o amenințare, pentru că vizează în special persoanele vulnerabile, femeile și copiii. Acest fapt a fost accentuat de războiul din Ucraina. Sper că evenimentul de astăzi este un pas suplimentar de a pune capăt criminalității organizate, iar împreună cu autoritățile Republicii Moldova și UE, să oferim susținere acelor victime, care de multe ori nu sunt identificate”, a declarant Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks.

„Vă mulțumesc pentru cooperarea excelentă pe care am avut-o până acum în domeniul combaterii traficului de persoane. Colaborarea cu Republica Moldova este foarte importantă pentru UE și pentru regiune, având în vedere numărul foarte mare de femei și copii care fug din Ucraina și care pot deveni ținte ale traficanților de persoane. Avem și un plan nou anti-trafic care a avut niște rezultate concrete. Riscurile persistă în continuare, iar printre lecțiile învățate este faptul că prevenirea, sensibilizarea și cooperarea funcționează. Am invitat Republica Moldova să participe la două reuniuni ale rețelei pe care le prezidez, și vom continua aceeași practică în viitor, pentru a ridica gradul de securitate pe continentul european”, a menționat Diane Schmitt, Coordonatorul UE Anti-trafic.

Hub-ul de securitate este un mecanism operațional, care găzduiește întâlniri regulate între reprezentanți UE, agenții europene, statele membre ale UE și autoritățile Republicii Moldova, pentru a sprijini cooperarea în domeniul securității interne și gestionării frontierelor.

Domeniile prioritare de activitate ale Hub-ului UE sunt îndreptate spre creșterea gradului de securitate a Republicii Moldova și spațiului UE, prin diminuarea riscurilor și amenințărilor pe domeniul traficului de droguri, arme și ființe umane, migrația ilegală, traficul cu substanțe radioactive, precum și crimele cibernetice.