Reuniunea Comisiei MAI pentru integrare europeană: stabilirea acțiunilor prioritare în domeniul afacerilor interne pentru anul 2023

Având în vedere angajamentele asumate în dialogul cu Uniunea Europeană, urmare acordării statutului de țară candidată la aderarea în UE, prin recomandările formulate ale Comisiei Europene pe chestionarele completate de Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Interne a instituit Comisia pentru integrare europeană, care va gestiona măsurile principale pentru ridicarea nivelului de pregătire în procesul de aderare și aliniere la legislația UE.

În cadrul reuniunii, membrii Comisei au discutat asupra Foii de parcurs, ce prevede acțiunile prioritare de integrare europeană pentru 2023 în domeniul afacerilor interne (FPIE), precum și au discutat mecanismul propus pentru implementarea FPIE, astfel încât acțiunile să fie realizate integral, calitativ și în termen.

Respectiv, s-a decis formarea grupurilor de lucru pe domenii sectoriale, care vor asigura executarea acțiunilor identificate, precum și vor realiza rapoarte lunare, ce vor include obligatoriu măsurile întreprinse și progresele obținute, deficiențele constatate și soluțiile formulate în vederea îmbunătățirii procesului de realizare a acțiunilor din Foaia de parcurs.

Așadar, conform Foii de Parcurs, au fost identificate următoarele obiective prioritare:

▪️ Consolidarea luptei împotriva criminalității organizate, pe baza unor evaluări detaliate ale amenințărilor, a unei cooperări sporite cu partenerii regionali ai UE și internaționali și a unei coordonări mai bune a autorităților de aplicare a legii;

▪️ Sporirea siguranței populației la domiciliu, în comunitate și în spații publice;

▪️ Consolidarea sistemului de management integrat al migrației, bazat pe o migrație sigură, ordonată și reglementată, prin prisma respectării drepturilor omului;

▪️ Consolidarea managementului integrat al frontierei de stat și alinierea la cerințele comunitare de aplicare a prevederilor acquis-ului Schengen;

▪️ Eficientizarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență și excepționale, prin sporirea capacității operaționale și de răspuns;

▪️ Preluarea bunelor practici europene pentru consolidarea rezilienței procesului educațional și formării profesionale în cadrul MAI;

▪️ Automatizarea proceselor informaționale, de lucru și prestare a serviciilor digitalizate, în vederea sporirii încrederii și siguranței cetățenilor;

▪️ Diminuarea zonelor și numărului de persoane vulnerabile la corupție, prin consolidarea climatului de integritate și ordonarea unitară a competențelor de prevenire și combatere a corupției în cadrul sistemului afacerilor interne.

Astfel, Ministerul Afacerilor Interne își propune spre îndeplinire obiectivele asumate, derulând misiuni complexe, precum și având colaborări eficiente și profesioniste cu partenerii externi.