Republica Moldova s-a alăturat comunității internaționale a serviciilor de pompieri și situații de urgență, în cadrul celei de-a doua ediții a Congresului Mondial al Pompierilor, desfășurată în perioada 8–9 septembrie 2026, la Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Țara noastră a fost reprezentată de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Victor Grosu, și șeful adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, locotenent-colonelul serviciului intern Alexandr Tatarov. Găzduit de Consiliul Național al Șefilor Serviciilor de Pompieri din Regatul Unit, congresul a reunit reprezentanți ai serviciilor de pompieri și situații de urgență, autorități guvernamentale, cercetători și experți din peste 60 de state.
Timp de două zile, participanții au discutat despre provocările cu care se confruntă comunitățile și serviciile de intervenție: prevenirea incendiilor, siguranța clădirilor și a patrimoniului, pregătirea pentru dezastre, schimbările climatice, gestionarea situațiilor de urgență de amploare, noile tipuri de riscuri, precum și sănătatea și securitatea pompierilor. Un loc important în discuții l-a avut cooperarea internațională și schimbul de experiență, în condițiile în care riscurile devin tot mai complexe, iar unele situații de urgență pot avea impact dincolo de frontiere.
În cadrul Congresului, delegația Republicii Moldova a semnat Declarația privind principiile și obiectivele fondatoare, document care stabilește principiile și obiectivele comune privind cooperarea internațională, schimbul de cunoștințe și experiență și identificarea unor soluții comune pentru prevenirea și gestionarea incendiilor și a situațiilor de urgență. Prin această semnare, Republica Moldova s-a alăturat comunității internaționale a Congresului Mondial al Pompierilor, deschizând noi oportunități de dialog și cooperare cu serviciile de pompieri și situații de urgență din alte state.
Participarea la congres a oferit totodată posibilitatea de a prezenta experiența și capacitățile Republicii Moldova în domeniul prevenirii și gestionării situațiilor de urgență și de a prelua bune practici și soluții aplicate la nivel internațional pentru dezvoltarea sistemului național de protecție civilă și răspuns la situații de urgență.
Congresul Mondial al Pompierilor se desfășoară o dată la doi ani. Prima ediție s-a desfășurat în 2024, la Washington, Statele Unite ale Americii. La finalul ediției din 2026, responsabilitatea pentru organizarea următorului congres a fost transmisă Emiratelor Arabe Unite, care va găzdui cea de-a treia ediție în 2028.
