Republica Moldova continuă să sprijine poporul ucrainean afectat de război

Suportul umanitar oferit de Republica Moldova, în vederea susținerii poporului ucrainean afectat de război, a fost transpus astăzi în formă juridică.

Stocuri de produse alimentare, obiecte de igienă, produse care oferă posibilitatea desfacerii unui adăpost temporar sau a unui spital provizoriu în condiții de câmp au fost transmise Ucrainei la sfârșitul lunii ianuarie curent. Este vorba despre un lot umanitar în valoare totată de 15.015.026, 29 lei. Cea mai mare parte a acestor bunuri a fost identificată din stocurile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a și asigurat trecerea operativă peste frontiera de stat a lotului spre Ucraina, în colaborare cu colegii din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Menționăm că, în continuarea eforturilor de solidarizare cu poporul ucrainean afectat de agresiunea militară a Federației Ruse, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus, la începutul acestui an, acordarea unei asistențe internaționale pentru țara vecină din contul rezervelor de stat și de mobilizare.

 Conform unei hotărâri de Guvern aprobate astăzi, pentru completarea stocurilor de rezervă și pentru compensarea cheltuielilor de transportare a lotului internațional, Guvernul va aloca Ministerului Afacerilor Interne 5,777 mln lei din fondul de rezervă.