Copilăria este despre siguranță, grijă și protecție. Iar atunci când un copil ajunge într-o situație de risc, fiecare instituție implicată trebuie să știe cum să intervină și să-i ofere sprijin.
Ministerul Afacerilor Interne și UNICEF Moldova vor continua să lucreze împreună pentru ca intervenția în astfel de cazuri să fie mai clară, mai bine coordonată și adaptată nevoilor copiilor. Subiectele au fost discutate de Secretarul de stat al MAI, Alexandru Bejan, și reprezentanta UNICEF în Republica Moldova, Deyana Kostadinova, în contextul începerii noului mandat al reprezentantei UNICEF.
Printre priorități se numără dezvoltarea unui mecanism național pentru gestionarea cazurilor copiilor victime, martori, neînsoțiți sau aflați în situații de risc. Acesta va clarifica rolul instituțiilor și modul în care poliția, protecția copilului, serviciile sociale, educația și sănătatea colaborează în astfel de situații.
Un alt subiect important este participarea Republicii Moldova la Comisia Lanzarote, precum și aplicarea bunelor practici europene în protecția copiilor împotriva abuzului și exploatării sexuale.
Vor fi analizate și ajustate procedurile interne ale MAI, astfel încât intervențiile polițiștilor în cazurile care implică minori să fie cât mai clare și adaptate nevoilor acestora.
Cooperarea va include și instruirea polițiștilor, dar și a specialiștilor care lucrează în domeniul protecției copilului.
O atenție aparte va fi acordată riscurilor din mediul digital și situațiilor în care minorii sunt recrutați de rețele infracționale pentru trafic de droguri, furt sau exploatare sexuală. Pentru aceste cazuri vor fi dezvoltate soluții de intervenție care să țină cont de vârsta și nevoile copiilor.
