Consiliul Național pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat s-a întrunit pentru a evalua rezultatele Programului 2022–2025 și pentru a stabili prioritățile pentru perioada 2026–2030, într-un context regional marcat de războiul din Ucraina și de riscuri transfrontaliere tot mai complexe.
Președinta Consiliului, ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a subliniat că în ultimii patru ani frontiera a fost transformată dintr-un simplu spațiu de control într-un sistem integrat de securitate și reziliență, consolidând cooperarea interinstituțională și capacitatea de răspuns la crize.
Evaluarea Programului 2022–2025 arată că 87% dintre cei 110 indicatori au fost realizați, ceea ce a dus la creșterea capacității de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere și a contrabandei, precum și la protejarea economiei și comunităților. Pentru cetățeni, progresele înseamnă timpi reduși de procesare la frontieră, aplicarea analizei de risc, schimb eficient de informații și digitalizarea serviciilor, inclusiv prin sistemul E-Permis. Extinderea sistemelor de supraveghere pe 26% din frontieră și cooperarea cu statele vecine au contribuit la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței.
Noul Program pentru 2026–2030 este aliniat la Capitolul 24 „Justiție, libertate și securitate” și la recomandările Comisiei Europene, vizând investiții în infrastructură, tehnologii moderne, resurse umane și cooperare interinstituțională, astfel încât securitatea să fie asigurată fără a afecta mobilitatea și fluxurile economice legitime.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va moderniza coridoarele de transport și infrastructura aeroportuară și portuară, iar Serviciul Vamal va continua modernizarea punctelor de trecere și facilitarea comerțului legitim prin tehnologii moderne și procese optimizate.
Un element-cheie al noii etape este instituirea Mecanismului național de control al calității, care va asigura monitorizarea implementării deciziilor, autoevaluarea pregătirii pentru standardele europene și pentru viitoarele evaluări Schengen, contribuind la îmbunătățirea dotărilor, resurselor umane și proceselor operaționale.
Prin aceste decizii, Republica Moldova dezvoltă frontiera ca spațiu sigur pentru cetățeni și parteneri economici, consolidând securitatea, reziliența și parcursul european al țării.






