Reformele și progresele Republicii Moldova pe drumul european au fost în centrul discuțiilor din cadrul Conferinței „Raportul de Extindere 2025: progresele și prioritățile de viitor ale Republicii Moldova”.La eveniment au participat Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos, Prim-ministrul Alexandru Munteanu, membri ai Executivului și Legislativului, experți și reprezentanți ai societății civile.
Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat progrese în securitatea frontierelor, siguranța publică și gestionarea migrației. Gestionarea frontierelor a fost îmbunătățită prin tehnologii moderne și colaborare strânsă cu partenerii europeni, iar sistemul de migrație și azil a fost actualizat pentru protecția persoanelor vulnerabile și pentru asigurarea unor condiții mai bune refugiaților.
„Republica Moldova demonstrează că este un partener de încredere pe drumul integrării europene”, a declarat Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Lupta împotriva traficului de ființe umane a fost consolidată prin modificări legislative și parteneriate cu Europol și sectorul privat, creând mecanisme eficiente de prevenire, identificare și asistență și sporind răspunsul penal. Combaterea criminalității organizate și a spălării banilor a fost întărită prin crearea unei secții specializate în cadrul Procuraturii Generale și actualizarea legislației conform standardelor internaționale.
În domeniul criminalității informatice au fost adoptate reglementări pentru blocarea rapidă a site-urilor ilegale, iar platforma pentru sesizarea infracțiunilor și laboratorul de investigații cibernetice susțin soluționarea eficientă a cazurilor complexe.
Programul național pentru managementul frontierelor 2026-2030 vizează modernizarea infrastructurii, digitalizarea schimbului de informații și întărirea cooperării cu UE și statele vecine. Dotările tehnologice avansate și extinderea controlului biometric asigură securitatea și fluiditatea traficului la frontieră.
În paralel, au fost începute lucrări de modernizare a punctelor de frontieră și construirea unor noi sedii ale Poliției de Frontieră, pentru gestionarea eficientă a migrației legale și ilegale conform cerințelor europene.
În continuare, Ministerul Afacerilor Interne lucrează la adoptarea Programului național de management integrat al frontierei de stat pentru perioada 2026–2030, în conformitate cu metodologia europeană IBM (Integrated Border Management). Documentul va îmbunătăți capacitățile de gestionare a migrației legale și ilegale și va consolida mecanismele de coordonare și management al frontierelor.
Ministerul continuă să dezvolte cooperarea cu statele membre ale UE și cu instituțiile europene, prin schimbul de date și informații prin canalul securizat SIENA, analiza comună a riscurilor și utilizarea proactivă a instrumentelor europene de cooperare. De asemenea, se află în derulare acțiuni pentru operaționalizarea completă a punctului focal național privind armele de foc, menit să consolideze securitatea internă și controlul asupra circulației armamentului.




