EUROGENDFOR susține aderarea Inspectoratului General de Carabinieri la Forța Jandarmeriei Europene

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a avut o ședință bilaterală cu delegația Forței de Jandarmerie Europeană EUROGENDFOR.


Întrevederea s-a desfășurat în contextul vizitei de evaluare a structurii, funcțiilor și sarcinilor Comandamentului General și subdiviziunilor subordonate ale IGC, în perioada 19 – 23 iunie curent.


Printre subiectele trecute în revistă au fost prioritățile de cooperare și oportunitatea aderării Inspectoratului General de Carabinieri în calitate de observator la EUROGENDFOR, schimbul de practici între instituții, dar și coordonarea misiunilor în ceea ce privește asigurarea, menținerea și restabilirea ordinii publice.  


,,Abordarea integrată a securității și ordinii publice implică colaborarea dintre diferite instituții și actori din societate, precum forțele de ordine, autoritățile locale, comunitatea și mediul de afaceri. Este necesar sa ne unim eforturile și sa lucrăm împreuna, având un obiectiv comun: protejarea cetățenilor, a proprietății și a valorilor societății noastre”, a menționat Secretarul general adjunct al MAI, Vladislav Cojuhari.


Oficialul a subliniat că o abordare integrată a securității va duce la îmbunătățirea comunicării și la schimbul de informații între instituții, ceea ce va permite identificarea și contractarea riscurilor și amenințărilor cât mai operativ. 


,,O cooperare strânsă și o coordonare eficienta ne permite să răspundem rapid și eficient la situații de urgență sau la incidente de securitate”.


Menționăm, prima misiune de evaluare EUROGENDFOR a avut loc acum doi ani.