Consolidarea sectorului de securitate și a rezilienței Republicii Moldova pe agenda MAI și DCAF

24 octombrie 2023, Chișinău- Consolidarea sectorului de securitate și a rezilienței Republicii Moldova, în contextul multiplelor amenințări, au fost principalele subiecte de discuții de pe agenda conducerii MAI și reprezentanților Centrului de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate (DCAF). 

Întrevederea a fost prezidată de către ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, și managerul de program principal la DCAF, Paulo Costa.

Discuțiile au vizat implementarea obiectivelor Proiectului de consolidare a guvernării sectorului de securitate, care prevăd sprijinirea și pregătirea MAI pentru aderarea la UE. Mai exact, reprezentanții sistemului afacerilor interne beneficiază de consiliere și instruire din partea experților DCAF, în ceea ce privește elaborarea planurilor de dezvoltare strategică, a legilor și regulamentelor care vizează activitatea MAI, pornind de la standardele europene de calitate, și nu doar.

,,Proiectul de consolidare a guvernării sectorului de securitate reprezintă un pas important în organizarea strategică a sectorului de securitate din Republica Moldova. Majoritatea evaluărilor experților independenți, precum și cele ale organizațiilor internaționale prevăd necesitatea unor abordări integrate la nivel guvernamental”, a menționat ministrul afacerilor interne. 

Adrian Efros a mulțumit oaspeților pentru suportul oferit în monitorizarea și evaluarea Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea, cît și pentru expertiza oferită pentru elaborarea metodologiei și listei de indicatori care să măsoare egalitatea instituțională de gen în instituțiile de securitate și apărare din Moldova, dar și pentru analiza funcțională a planificării strategice în cadrul MAI și a instituțiilor subordonate. 

Oficialii au vorbit și despre sporirea capacitaților MAI în domeniul afacerilor europene, dezvoltarea abilitaților de negociere și reprezentare externă, pregătirea angajaților MAI pentru screening-ul din partea UE și consolidarea abilitaților de planificare a procesului de aderare și raportare către UE, etc.

În acest context, experții DCAF au prezentat o serie de recomandări Ministerului Afacerilor Interne din prisma celor mai bune practici europene în domeniu.

Precizăm că, Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate sprijină dezvoltarea capacităților statelor, societății civile și părților interesate din sectorul privat, oferind acces la expertiză și informații independente despre guvernanța și reforma sectorului de securitate. DCAF oferă consultanță în domeniul politicilor și asistență pentru consolidarea capacităților pentru de mai bine de 5 ani.